Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Au plătit mii de dolari ca să zboare „către nicăieri”. Toate biletele s-au vândut în 10 minute
WhatsApp
Compania australiană Qantas are o ofertă distractivă pentru cei cărora le lipsesc călătoriile. Îi invită să ia parte la un zbor „către nicăieri”.
Foto ILUSTRATIV

Biletele, cu preţuri cuprinse între 572 şi 2.754 de dolari, s-au epuizat în 10 minute. Probabil că niciodată în istoria companiei Qantas nu s-au vândut atât de repede locurile pentru o cursă aeriană.

Chiar dacă va fi un zbor de 7 ore în jurul Australiei, cu debarcare exact în locul de plecare, aeroportul din Sydney.

„Abia aşteptam să văd din nou avionul plin cu pasageri, să văd oameni încântaţi şi bucuroşi că zboară cu avionul”, susține David Summergreene, Qantas Pilot, potrivit Știrile PRO TV.

Data zborului „către nicăieri şi înapoi” este 10 octombrie. Cu un avion Boeing 787 Dreamliner, rezervat de obicei curselor internaţionale. Înainte de criză, aeronava a zburat fără escală de la Perth la Londra, vreo 14.500 de kilometri. De data aceasta va fi o cursă internă, însă neobişnuit de lungă.

„Am plănuit o excursie de o zi grozavă. Decolăm de la Sydney dimineaţa nu foarte devreme. Ne îndreptăm întâi spre coasta Noii Galii de Sud şi vom avea o privelişte minunată de ambele părţi ale avionului. Apoi vom survola Marea Barieră de corali cam 90 de minute, la altitudine mare, dar vom coborî deasupra unor recifuri. O jumătate de oră vom avea o vedere minunată a muntelui de granit roşu, Uluru. Apoi, înapoi spre Sydney, la timp cât să admirăm apusul de soare, în timp ce zburăm peste portul şi plajele oraşului”, mai spune pilotul.

 

Pasagerii vor fi răsfăţaţi

 

Cursele aeriene au fost oprite pe tot globul în primăvară la apogeul primului val al pandemiei de coronavirus. Iar zboruri ca acesta, „către nicăieri”, au fost oferite oamenilor frustraţi că nu mai pot călători cu avionul.

Pasagerii vor fi răsfăţaţi cu delicii culinare de la un chef de renume internaţional, Neil Perry. De asemenea, vor primi cadouri şi ocazia să liciteze pentru suveniruri de la Boeingurile Jumbo Jet din flotila Qantas, recent pensionate.

Pentru acest zbor „de la Sydney şi până la Sydney” nu aveţi nevoie de paşaport şi nici nu trebuie să intraţi în carantină, după aterizare, spun oficialii companiei.

Şi, într-un fel se adevereşte un vechi adagiu: „Importantă este călătoria, nu destinaţia”.

În iulie, aeroportul Taipei a început o serie de trei curse aeriene pe loc. Pasagerii s-au îmbarcat la bordul unui avion, care nu a decolat. Dar au trecut prin toate procedurile de îmbarcare şi stewardesele le-au prezentat măsurile de siguranţă.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel