Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atenție, români, ni se pregătește ceva: Scutirea de la plata impozitului pentru anumite categorii
Potrivit unui proiect de lege intrat recent în dezbaterea Senatului,  pensionarii care oferă spre închiriere, în anumite condiții, spații din locuințele proprii vor putea fi scutiți de la plata impozitului.

Mai exact, vor scăpa de impozit pensionarii care oferă spre închiriere studenților, elevilor și persoanelor ieșite din sistemul de protecție socială spații din locuințele proprii.

Potrivit inițiatorilor actului normativ, această inițiativă are scopul de a combate fenomenul de izolare cu care se confruntă persoanele vârstnice, în special după retragerea din activitate.

Categoriile de pensionari care ar putea beneficia de scutirea impozitului pe venit sunt cei cu pensii pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială în sistemul public de pensii.

Mai mult, proiectul de lege prevede inclusiv scutirea de la impozitul pe locuință proporțional cu suprafața închiriată, conform contractului de închiriere și care ar urma să își producă efectele începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative. Nerespectarea condițiilor impuse de proiectul de lege privind scutirea la impozit a pensionarilor care închiriază locuința va fi considerată evaziune fiscală.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
DCMedical.ro | 20 ian 2020, 08:22
Alimente care-ți reduc energia. Ce să mâncați