Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Arbitrii români trimişi la cursuri de incluziune și antidiscriminare organizate de UEFA
WhatsApp
Arbitrii din Liga1 și Liga 2 au participat la un curs online organizat de UEFA în colaborare cu CCA al cărui obiectiv principal a fost de a prezenta valorile fotbalului european și modul cum acestea se aplică în activitatea oficialilor de jocuri, a informat miercuri Federația Română de Fotbal (FRF).

La workshop-ul deschis de președintele FRF, Răzvan Burleanu, au mai participat și au luat cuvântul Sara Holmgren, Responsabil al programului UEFA Diversitate și Incluziune, Hugh Dallas, membru în Comisia de Arbitri UEFA, Michelle Uva, fost vicepreședinte UEFA, și Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.

”Arbitrii trebuie să fie, la rândul lor, un model pentru ceilalți atât în teren, cât și în afara lui. Comportamentul trebuie să fie unul adecvat indiferent de context”, a spus arbitrul Radu Petrescu la finalul cursului.

”Acum, pentru mine, valorile UEFA sunt mai clare ca oricând. Sunt conștient că în acest rol de arbitru trebuie să te documentezi bine înaintea unui joc nu doar cu privire la prestațiile de pe teren, ci și și cu privire la cultura și particularitățile fiecărei țări în care ne aflăm. Trebuie să fim responsabili pentru acțiunile, limbajul și comportamentul nostru la jocuri”, a punctat arbitrul Sorin Costreie.

”A fost un curs util pentru toți participanții. Trebuie să recunoaștem impactul pozitiv pe care diversitatea îl aduce în sport și să implementăm strategii prin care să oferim tuturor șanse egale. Trebuie să promovăm fotbalul în spiritul fair play-ului, al respectului și înțelegerii, fără niciun fel de discriminare. Feedback-ul din partea arbitrilor români care au participat la curs a fost unul foarte bun, deja avem în plan introducerea acestei teme în cursurile pentru toate categoriile de arbitri”, a precizat Kyros Vassaras, președintele CCA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sport Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel