Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aproape 7.000 de copii români au fost botezați, în 2020, în Italia
Potrivit unui bilanț al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, anul trecu, în Peninsulă, s-au săvârșit: 6.976 botezuri, 620 cununii și 333 de înmormântări. Concluziile după încheierea anului 2020 au fost trase în cadrul Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), organizat, online, marți, 16 februarie.
Foto ILUSTRATIV

Datorită restricțiilor impuse de autoritățile sanitare, din cauza pandemiei Covid-19, anul acesta, evenimentul s-a desfășurat în regim online, informează un comunicat al Episcopiei de la Roma.

Întrunit sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-l alături pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, acest organism statutar a examinat şi aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial, execuția bugetară pentru anul 2020 şi bugetul Eparhiei pentru anul 2021. Alături de membrii clerici, monahi și mireni ai Adunării Eparhiale s-au aflat și preotese și alți mireni doritori, din parohiile Eparhiei, numărul total al participanților în regim online ridicându-se la peste 700 de persoane.

Înainte de deschiderea statutară a lucrărilor Adunării Eparhiale, a fost transmis mesajul video al Ambasadorului României în Republica Italiană, Excelența Sa Domnul George Gabriel Bologan.

În ceea ce privește Slujirea PASTORAL-MISIONARĂ, la finalul anului 2020, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, număra 279 parohii (și alte 11 în formare), împărțite în 24 protopopiate, 5 mănăstiri, 2 schituri, 6 paraclise episcopale și 3 centre pastorale. În afară de parohii, mai există alte 132 locuri de slujire (filii), unde se săvârșesc periodic Sfânta Liturghie și/sau alte slujbe, și câteva misiuni în Centrele de Integrare Rrom.

 

Pe parcursul anului 2020:

 

- s-au cumpărat 9 structuri pentru slujire, cateheză și activitate socială (Vittoria, Lodi, Camposampiero, Treviso, San Dona di Piave, Anguillara, Lonato del Garda, Roma VII – Prima Porta și Ferrara) și s-au dobândit 2 terenuri (Voghera și Olbia).

- s-au înființat 10 parohii și s-au săvârșit 12 hirotonii întru preot și 11 hirotonii întru diacon. Numărul total al clericilor fiind 299 (286 preoți și 13 diaconi);

- s-au săvârșit: 6.976 botezuri, 620 cununii și 333 de înmormântări;

 

EVENIMENTE IMPORTANTE ÎN CADRUL EPARHIEI

 

Pe parcursul anului s-au organizat: cea de VI-a ediție a Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cea de a IV-a ediție a Universității de Vară „Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” în format online, Festivalul Dor de Eminescu, Concursul de creație literară Slovă Românească, Concursul literar Jurnal de carantină, Săptămâna Familiei, Săptămâna Misiunii, Zilele Limbii Române, Proiectul Cultural Zilele Portului Popular Românesc. Alte 24 de evenimente la nivel eparhial au fost organizate sub egida Anului Omagial și a celui Comemorativ în 2020. Mai amintim faptul că 25 de tineri din Italia au participat la Congresul NEPSIS MOREOM, la Berna (Elveția),

 

ACTIVITATEA CATEHETICĂ EPISCOPIEI

 

1.S-a continuat programul de cateheză duminicală, pentru copii și tineri. Pe parcursul anului 2020, în cele 240 de școli duminicale au participat, un număr de 6 309 de copii și tineri, după cum urmează: 1588 preșcolari (până în 6 ani), 3177 școlari (6 - 12 ani) și 1544 adolescenți (12-16 ani).

2.S-a desfășurat un program lunar de cateheză pentru adulți, într-un număr crescând de parohii. Pe parcursul anului 2020, la orele de Cateheză și Studiu Biblic au participat, în mod regulat, 3839 adulți, în 220 de parohii.

3.S-au organizat 2 ediții ale Concursului online,cu participare internațională (în 7 țări) „Împreună cu Hristos în Europa secolului XXI”.  

 

EXTENSIA FACULTĂȚII DE TEOLOGIE DE LA ROMA

 

În prezent, Extensia Facultății de Teologie Ortodoxă de la Roma, ajunsă la a IV-a generație de studenți, numără 97 de studenți.

 

ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ

 

1. a.Sub oblăduirea Episcopiei noastre, funcționează: Asociația Caritativă San Lorenzo dei Romeni ONLUS și alte 13 Filiale ale acesteia, la care se adaugă Centrul de ajutor dedicat vieții Sfânta Filofteia, de la Torino (CAV).

b.Pe parcursul anului s-au desfășurat importante activități social-filantropice la nivelul Centrului Eparhial de la Roma, în majoritatea Protopopiatelor din Peninsulă, și în mod deosebit în Protopopiatele: Lazio I, II și III, Piemonte I, Toscana I, Triveneto I, II, III și IV, Lombardia I și II, Abruzo - Molise și Sicilia dar și la nivelul parohiilor: Marcellina, Roma V (Ostia), Aosta, Giaveno, Torino 2, Carrara, Catanzaro, Pescara, Moncalieri, Genzano di Roma, Lodi, Verona I, Ragusa, Venezia I și Bologna II.

c. Pe perioada lockdown-ului, a Postului Mare și a Postului Crăciunului, au fost colectate și distribuite numeroase alimente, produse igienizante, măști și produse de primă necesitate, în folosul comunităților parohiale și al celor afectați de pandemie.

d.A fost evocată personalitatea Pr. Lucian Roșu, care s-a clasat pe locul 5 între primii mari filantropi români (https://marifilantropi.ro), precum și prezentarea proiectelor social-filantropice desfășurate la Torino.

Desfășurătorul numeroaselor acțiuni sociale la nivel eparhial poate fi consultat pe următoarea pagină de internet: https://episcopia-italiei.ro/social/ și https://www.sanlorenzodeiromeni.it

2. Proiectul Social „Brațele Părintești”:

În perioada 1 septembrie 2019 – 31 iunie 2020, prin proiectul social „Brațele Părintești”, coordonat de Asociația Caritativă San Lorenzo dei Romeni ONLUS a Episcopiei noastre, s-a reușit adopția la distanță a 850 de copii din România, Republica Moldova și Italia. Ne bucurăm să constatăm că, în ciuda crizei economice severe, anul școlar 2020 – 2021 a început cu 860 burse;

3.S-a continuat dezvoltarea, prin Departamentul pentru Săraci și Pribegi, a Proiectului „Desaga Milosteniei”, în întreaga eparhie, prin care credincioșii din parohii sunt încurajați să strângă alimente neperisabile pentru a le distribui celor lipsiți și celor de pe stradă precum și familiilor cu mulți copii și cu o situație materială precară. Prin acest proiect s-au distribuit, în Italia, România și Republica Moldova, 110.000 kg de alimente;

Opera socială din cadrul Eparhiei (prin Centrul Eparhial, toate parohiile și mănăstirile), în anul 2020 a depășit prin jertfelnicia credincioșilor și cu ajutorul lui Dumnezeu, suma de 1.200.000 € (incluzând și ajutoarele acordate prin proiectul Brațele Părintești).

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?