Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
APIA. Vin banii pentru o anumită categorie de fermieri români
WhatsApp
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), efectuează, începând de joi, plăţile aferente ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie a anului 2020, informează instituţia.  

Suma totală autorizată la plată este de 760.961,15 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 18 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

O schemă de ajutor de stat, în valoare de peste 54 milioane de lei, destinată sectorului creşterii animalelor pentru anul 2020, a fost aprobată de Guvern în luna aprilie a acestui an.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii de la momentul respectiv, din suma totală alocată şi care se acordă sub forma serviciilor subvenţionate, prestate de societăţile de ameliorare recunoscute de autoritatea competentă a statului, respectiv Agenţia Naţională pentru Zootehnie, 25.012.000 lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 29.036.000 lei pentru speciile de ovine şi caprine

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel