Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alexandru Darie, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Bucureşti
WhatsApp
Regizorul Alexandru (Ducu) Darie, managerul general al Teatrului Bulandra din Capitală, care a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la Cimitirul Bellu din Bucureşti. 

Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Darie a fost depus vineri seară la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra din București, iar înmormântarea a avut loc duminică.

Oameni obişnuiţi, fani ai regizorului, dar şi personalităţi artistice, precum Marian Râlea, Emilia Popescu, Oana Pellea şi Ion Caramitru, au venit să îi aducă regizorului un ultim omagiu şi să îl conducă pe ultimul drum.

De asemenea, au fost trimise coroane de flori din partea unor instituţii precum preşedinţia României, dar şi Familia regală, transmite Mediafax.

Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, Ducu Darie a continuat să lucreze și să trăiască în condiții de absolută normalitate și a reușit să finalizeze supraproducția "Coriolanus", au indicat reprezentanții Teatrului Bulandra într-un comunicat publicat joi. La începutul lunii septembrie, Ducu Darie a prezentat afecțiuni respiratorii care s-au complicat și au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut și alte complicații, pe fondul unei depresii imunitare, iar regizorul a murit miercuri.

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.

"Cel mai prețios lucru este timpul și îmi pare rău că în unele momente ale vieții mele am lăsat să treacă timpul. Dacă ar fi să o iau de la început, acesta este singurul lucru pe care într-un fel l-aș schimba, pentru că până la 20 de ani timpul este al tău, după 30 este al altcuiva și cu cât mergi în sus, cu atât devine mai furgerător", spunea Alexandru Darie în 2011.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel