Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alexandra a murit, la doar 3 ani, în tragedia din Beirut: „Explozia mi-a smuls-o din brațe și mi-a omorât-o!”
WhatsApp
O fetiță în vârstă de trei ani este cea mai mică victimă a exploziilor din portul din Beirut. Copila a murit din cauza rănilor suferite, într-un spital, la trei zile de la tragedie.

Când au avut loc exploziile din portul din Beirut, marțea trecută, Alexandra Naggear a alergat către fereastra apartamentului familiei ei, afalt la etaj, pentru a vedea ce se întâmpla, alături de părinții ei.

La câteva minute după prima explozie, mama ei, Tracy, în vârstă de 33 de ani, a luat-o în brațe, fugind și țipând și încercând să o protejeze pe fetiță de cioburi.

Însă, când a doua explozie s-a produs, la câteva secunde după prima, impactul a desprins-o pe Alexandra din brațele mamei ei.

 

„Își ținea fiica în brațe și încerca să o protejeze”

 

Părinților Alexandrei le-a luat câteva minute pentru a o scoate de sub dărâmături, după cum a povestit bunicul ei, Michel Awwad, în vârstă de 60 de ani.

„Erau și ei trei la balcon și se uitau la ce se întâmpla, ca cei mai mulți oameni. Fiica mea mi-a povestit că a văzut un obiect gri uriaș ce a căzut din cer și că a început să țipe la familie să alerge înăuntru.

Ea a încercat să o acopere pe Alexandra. Își ținea fiica în brațe și încerca să o protejeze. Însă, a doua explozie a fost atât de puternică, încât copilul i-a fost smuls din brațe și izbit de impact înăutrul casei. Le-a luat câteva minute să o scoată de sub dărâmături”, a mai spus bunicul fetiței.

 

Alexandra a fost dusă de părinții ei la cel mai apropiat spital

 

Bărbatul a mai spus că a crezut că fetița s-a lovit cu capul de un pian sau de o ușă. Alexandra a fost dusă de părinții ei la cel mai apropiat spital, pe o bicicletă, dar nu au putut intra acolo, pentru că și clădirea spitalului fusese afectată de explozii. Astfel, au trebuit să găsească un alt spital.

„Am reușit, la un moment dat, să vorbesc cu Tracy, la telefon. Țipa și îmi spunea că ea crede că au pierdut-o pe Alexandra. Era o fetiță foarte isteață. Este atât de trist că s-a încheiat așa”, a mai spus bunicul copilei.

Mama Alexandrei s-a ales cu câteva coaste rupte și a avut nevoie de peste 10 copci la față.

 

Paul, tatăl Alexandrei: „Ne-ați omorât în casele noastre!”

 

Tatăl Alexandrei, Paul, în vârstă de 36 de ani, a ținut să spună că fiica lui nu este „un martir, ci o victimă”. „Ne-ați omorât în casele noastre. Să ne unim pentru a da jos sistemul ucigaș”, a spus el.

„Această țară este condusă de criminali de război. Oamenii s-au săturat – unii dintre ei vor să rămână și să lupte, dar cei mai mulți care vor avea șansa să plece vor pleca”, a spus și bunicul fetiței, potrivit a1.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel