Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alegeri Marea Britanie. Jeremy Corbyn demisionează din fruntea Partidului Laburist
WhatsApp
Jeremy Corbyn a anunţat, vineri după-amiază, că îşi asumă responsabilitatea pentru eşecul suferit în scrutinul parlamentar din Marea Britanie şi va demisiona din funcţia de lider al Partidului Laburist la începutul anului viitor.
Sursa foto: captură YouTube.com

Jeremy Corbyn s-a declarat "foarte trist" din cauza rezultatului obţinut de Partidul Laburist (centru-stânga) în scrutinul parlamentar britanic, apreciind însă că nu crede că eşecul a fost generat de platforma politică prezentată de el.

"Sigur că îmi asum responsabilitatea pentru prezentarea manifestului politic, dar vreau să spun că manifestul a fost susţinut în mod general în cadrul partidului, în cadrul mişcării noastre politice", a afirmat Jeremy Corbyn, citat de postul Sky News.

Jeremy Corbyn: Am făcut tot ce-am putut

 

"Eu am făcut tot ce am putut pentru a conduce partidul, nu cred că rezultatul ar fi fost diferit dacă ar fi existat un lider cu politici orientate mai spre centru. Lucrul responsabil nu este să plec, voi rămâne în funcţie până va fi ales cineva care să mă susţină, ceea ce ar trebui să se întâmple la începutul anului viitor", a precizat Jeremy Corbyn.

Partidul Conservator (centru-dreapta) a obţinut majoritate în Camera Comunelor în urma scrutinului parlamentar britanic, organizat în contextul impasului generat de criza Brexit. Partidul Laburist s-a clasat pe locul doi, obţinând 203 mandate parlamentare, în scădere faţă de 262 în 2017. Imediat după anunţarea rezultatelor, Jeremy Corbyn declarase că nu va mai conduce Partidul Laburist în niciun viitor scrutin parlamentar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel