Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aeroportul din Cluj se redeschide traficului, după incendiul de la trenul de aterizare al unui avion
WhatsApp
Traficul pe Aeroportul Cluj, închis după incendiul la trenul de aterizare al unui avion, va fi reluat vineri seara de la ora 22.30.

Potrivit unui comunicat al Aeroportului, vineri, în jurul orei 19.35, o aeronavă a companiei Fly Egypt care efectua un zbor pe ruta Hurghada - Cluj a suferit un incident în timpul operațiunilor de aterizare. La contactul cu solul, pneurile trenului principal de aterizare au explodat și au luat foc.

„Echipajul de pompieri al Aeroportului Internațional Cluj a intervenit în cel mai scurt timp și a aplicat procedurile specifice situațiilor de urgență. Incendiul a fost stins, fără ca vreunul dintre pasageri sau dintre membrii echipajului să fie rănit”, a transmis Aeroportul.

Aeroportul din Cluj se redeschide traficului

 

La fața locului au ajuns și mai mute echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

La bordul aeronavei Boeing 737 se aflau 113 pasageri și 6 membri ai echipajului, care au fost evacuați în siguranță.

„În acest moment Aeroportul Cluj este închis traficului aerian și urmează să fie redeschis în jurul orei 22.30”, au mai anunțat reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel