Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
7 românce obligate să se prostitueze în Germania și Franța: Amenințate, își lăsaseră copiii în grija familiei proxeneților
WhatsApp
O familie din România aducea în Franţa tinere care erau obligate să se prostitueze în apartamente de la periferia Parisului, după ce acestea treceau prin bordeluri din Germania, a anunţat joi poliţia judiciară franceză, precizând că reţeaua de proxeneţi a fost destructurată în această săptămână, relatează AFP.
Foto ILUSTRATIV

Zece persoane au fost reţinute luni în această afacere, patru în Franţa şi şase în România, a declarat pentru AFP Elvire Arrighi, şefa Oficiului central pentru combaterea traficului de fiinţe umane. Nouă dintre ele au fost plasate în detenţie preventivă şi una sub control judiciar.

Ancheta, declanşată în aprilie 2019, a permis identificarea a şapte victime, tinere cu vârste între 20 şi 30 de ani. Potrivit mărturiilor lor, reţeaua, cărora trebuiau să le verse "toate câştigurile lor", a funcţionat "trei sau patru ani", a explicat comisarul.

Dintre cei implicaţi, mulţi erau membri ai aceleiaşi familii. În fruntea reţelei era un cuplu, ai cărui copii erau "braţul armat", a mai spus Elvire Arrighi. Aceşti tineri "supervizau" reţeaua în Franţa şi în Germania şi le "seduceau" pe tinere, înainte de a le constrânge să se prostitueze.

Ei reuşeau să le convingă pe tinere să părăsească România sub pretextul unei "vieţi mai bune".



Proxeneţii le duceau pe tinere mai întâi în bordeluri din Germania, pentru "a le forma pentru prostituţie". Apoi erau duse în apartamente de la periferia Parisului, unde erau obligate să se prostitueze.

Unele dintre ele şi-au lăsat copiii în România, în mâinile cuplului care conduce reţeaua. "Puţin câte puţin se făceau ameninţări asupra copiilor, dacă ele nu munceau suficient", a spus comisarul.

În timpul percheziţiilor au fost găsiţi 4.000 de euro. De asemenea, două apartamente vor fi confiscate de justiţie, a precizat ea.

Această anchetă, efectuată atât în Franţa, cât şi în România, a putut fi dusă la bun sfârşit datorită unei "echipe comune de anchetă", un instrument juridic european, datorită căruia magistraţii şi serviciile de poliţie pot să facă schimb de informaţii şi să le integreze în anchetă, a mai spus Elvire Arrighi, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel