Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
15 români dădeau spargeri uriașe în mai multe țări din Europa. Metoda inedită prin care acționau
WhatsApp
15 români, bănuiţi de furturi din TIR-uri printr-o metodă ingenioasă în Franţa, Germania, Austria şi Belgia, au fost vizitaţi de poliţişti, în Dâmbovița.

Suspecţii dădeau atacul în parcările de pe autostrăzi, spun anchetatorii. Potrivit lor, urmăreau camioanele cu marfă şi, cu ajutorul unei aplicaţii din telefonul mobil, reuşeau să scaneze produsele transportate. Apoi reuşeau să îi adoarmă pe şoferi folosind un spray şi goleau TIR-urile.

Locuinţele lor au fost percheziţionate şi au fost găsite peste două sute de laptopuri, televizoare de ultimă generaţie, imprimante, electrocasnice, dar şi parfumuri şi băuturi alcoolice scumpe.

Marfa, adusă în ţară, era vândută aici la preţuri mult mai mici. Oamenii legii susţin că paguba este de peste un milion de euro.

Suspecţii au vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani. Unii dintre ei au mai fost condamnaţi pentru furt şi infracţiuni cu violenţă. Cercetaţi acum pentru furt calificat, dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă până la cinci ani de închisoare. Explicaţii trebuie să dea şi cei care au cumpărat produse de la ei, fiind bănuiţi de tăinuire.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel